Foaie Parohiala

Psalmi

Rugaciune

Rugaciunea Sfintei Tereza a Pruncului Isus pentru Preoti

O, Isuse, vesnic si mare Preot, primeste-ti Preotii Tai in adapostul Inimii Tale, acolo unde nimeni nu le mai poate face vreun rau. Pastreaza nepatate mainile lor care ating in fiecare zi Preasfantul Tau Trup! Pastreaza imaculate buzele lor care suntinrosite in fiecare zi de Preasfantul Tau Sange! Pastreaza neprihanite si curate inimile lor pecetluite de sublimul semn al glorioasei Tale Preotii! Fa-i sa creasca in dragoste si fidelitate fata de Tine si apara-i de contactul cu lumea cea vicleana! Da-le lor, odata cu puterea de a transforma painea si vinul, si puterea de a transforma inimile. Binecuvanteaza faptele lor cu roade imbelsugate si daruieste-le apoi coroana vietii vesnice! Amin.

Din Mesajul Sfantului Parinte Papa Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare

"Dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, in cele din urma i s-a facut foame" (Mt 4,2)

Iubiti frati si surori!

La inceputul Postului Mare, care constituie un drum pentru o deosebita formare spirituala, Liturgia ne propune trei practici de pocainta foarte dragi traditiei biblice si crestine - rugaciunea, pomana, postul - pentru a ne dispune sa celebram mai bine Pastele si sa traim astfel experienta puterii lui Dumnezeu care, cum vom asculta in privegherea pascala: "Alunga nelegiuirile, spala orice vina, celor cazuti in pacat le reda nevinovatia si celor intristati bucuria. Stinge dusmaniile, aduce intelegerea, frange silnicia" (Vestirea solemna a Invierii). In mesajul meu obisnuit de Postul Mare, as vrea sa ma opresc anul acesta sa reflectam in special asupra valorii si sensului postului. De fapt, Postul Mare readuce in minte cele 40 de zile de post traite de Domnul in pustiu inainte de a intreprinde misiunea sa publica. Citim in evanghelie: "Isus a fost condus de Duhul in desert ca sa fie ispitit de diavol. Dupa ce a postit 40 de zile si 40 de nopti, in cele din urma i s-a facut foame" (Mt 4,1-2). Asemenea lui Moise inainte de a primi tablele legii (cf. Ex 34,28), asemenea lui Ilie inainte de a-l intalni pe Domnul pe muntele Horeb (cf. 1Rg 19,8), la fel si Isus, rugandu-se si postind, s-a pregatit pentru misiunea sa, ce a inceput cu o confruntare dura cu ispititorul.

Putem sa ne intrebam ce valoare si ce sens are pentru noi, crestinii ,privarea de ceva care ar fi in sine bun si util pentru intretinerea noastra. Sfintele Scripturi si toata traditia crestina invata ca postul este de mare ajutor pentru evitarea pacatului si a tot ceea ce duce la el. De aceea, in istoria mantuirii revine de mai multe ori invitatia la a posti. Deja in primele pagini ale Sfintei Scripturi, Domnul porunceste omului sa se abtina de la a manca din pomul oprit: "Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si a raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit" (Gen 2,16-17). Comentand porunca divina, sfantul Vasile afirma ca "postul a fost oranduit in paradis" si "prima porunca in acest sens a fost data lui Adam". Si de aceea conchide: "Acel sa nu mananci este, deci, legea postului si a abstinentei" (cf. Sermo de jejunio: PG 31, 163,98). Deoarece toti suntem impovarati de pacat si de urmarile sale, postul ne este oferit ca un mijloc pentru a restabili prietenia cu Domnul.

(...) In Noul Testament, Isus pune in lumina ratiunea profunda a postului, condamnand atitudinea fariseilor, care respectau cu scrupulozitate prescrierile impuse de Lege, dar inima lor era departe de Dumnezeu. Adevaratul post, repeta si in alta parte divinul Invatator, este mai degraba implinirea vointei Tatalui ceresc, care "vede in ascuns si te va rasplati" (Mt 6,18). El insusi da exemplu raspunzand Satanei, la capatul celor 40 de zile petrecute in pustiu, ca: "Nu numai cu paine traieste omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4). Adevaratul post are, deci, ca scop a manca "adevarata hrana", care inseamna a face voia Tatalui (cf. In 4,34). Daca Adam nu a ascultat de porunca Domnului "sa nu mananci din pomul cunoasterii binelui si a raului", credinciosul, prin post, intelege sa se supuna cu umilinta lui Dumnezeu, increzandu-se in bunatatea si indurarea sa.

Gasim practica postului foarte prezenta in prima comunitate crestina (cf. Fap 13,3; 14,22; 27,21; 2Cor 6,5). Dar si Parintii Bisericii vorbesc despre puterea postului, capabila sa tina in frau pacatul, sa reprime dorintele intense ale "vechiului Adam", si sa deschida in inima celui credincios drumul spre Dumnezeu.

(...) In zilele noastre, practica postului pare sa fi pierdut putin din valoarea sa spirituala si sa fi capatat, mai degraba, intr-o cultura marcata de cautarea bunastarii materiale, valoarea unei masuri terapeutice pentru ingrijirea propriului trup. Desigur, postul ajuta la bunastarea fizica, dar pentru credinciosi este, in primul rand, o "terapie" pentru ingrijirea a tot ceea ce ii impiedica sa se conformeze vointei lui Dumnezeu. In constitutia apostolica Poenitemini din 1966, servitorul lui Dumnezeu, Paul al VI-lea atragea atentia asupra necesitatii de a situa postul in contextul chemarii fiecarui crestin la "a nu mai trai pentru sine, ci pentru acela care l-a iubit si s-a dat pe sine pentru el, dar...si la a trai pentru frati" (cf. cap. I).

Practica fidela a postului contribuie de asemenea la a da unitate persoanei, trup si suflet, ajutand-o sa evite pacatul si sa creasca in intimitate cu Domnul. Sfantul Augustin, care cunostea bine propriile inclinatii negative si le definea drept "nod rasucit si incurcat" (Confesiuni, II, 10.18), in tratatul sau Utilitatea postului, scria: "Imi provoc desigur un mare chin, dar pentru ca El sa ma ierte; ma pedepsesc singur, pentru ca El sa ma ajute sa fiu placut in ochii Sai si sa ajung sa gust bunatatea Sa" (Sermo 400, 3,3: PL 40, 708). A ne lipsi de mancarea materiala care hraneste trupul, inlesneste o dispozitie launtrica de a-l asculta pe Cristos si de a ne hrani din cuvantul sau de mantuire. Prin post si rugaciune ii permitem lui sa vina sa potoleasca foamea mai profunda pe care o simtim inlauntrul nostru: foamea si setea de Dumnezeu.

Dragi frati si surori, scopul ultim al postului este acela de a-l ajuta pe fiecare dintre noi sa se daruiasca total lui Dumnezeu, cum a scris slujitorul lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea (cf. enciclica Veritatis splendor, 21). De aceea, Postul Mare sa fie valorizat in fiecare familie si in fiecare comunitate crestina pentru a indeparta tot ceea ce distrage spiritul si pentru a intensifica ceea ce hraneste sufletul deschizandu-l spre iubirea de Dumnezeu si de aproapele. Ma gandesc, in special, la o mai mare staruinta in rugaciune, la lectio divina, la recurgerea la sacramentul reconcilierii si la participarea activa la Euharistie, mai ales la Sfanta Liturghie duminicala. Cu aceasta dispozitie interioara sa intram in atmosfera de pocainta a Postului Mare. Sa ne insoteasca Sfanta Fecioara Maria, causa nostrae laeetitiae - pricina bucuriei noastre, si sa ne sprijine in efortul de a ne elibera inima de sclavia pacatului pentru a o face sa devina din ce in ce mai mult "chivot viu al lui Dumnezeu".

Vatican, Benedict al XVI-lea

copyright© ROMANO CATOLICA "SFINTII PETRU SI PAUL" - BANEASA, BUCURESTI